Cum citim din Psaltire (îndrumar pentru credincioşi)

Viața parohiei August 1, 2025

Sfântul Vasile cel Mare, referindu-se la folosul Psaltirii, spunea: „…psalmul este liniştirea sufletului, dătător de pace, căci el potoleşte cugetele furtunoase şi învăluitoare, liman împotriva demonilor”. 

Psaltirea este cea mai cunoscută şi mai citită dintre cărţile canonice ale Vechiului Testament. Psalmii exprimă frământările interioare, dar şi aspiraţiile de mai bine ale omului, astfel încât Psaltirea devine cartea fiecărui suflet „necăjit şi dosădit”, aşa după cum frumos glăsuieşte o veche vorbă românească. De aceea, orice creştin trebuie să recurgă la acest balsam pentru suflet, mai ales în clipele mai grele ale vieţii, la vreme de încercări, ispite, boli şi nelinişti.

Regăsiţi în îndrumarul de mai jos câteva informaţii despre cum este potrivit să citim din Psaltire.