„Laur” este un roman. Ce fel de roman? un „roman neisto-ric”, ne previne autorul, iar această precizare îi face pe unii cititori să răsufle ușurați, istoria fiind pentru mulți plictisitoare. Un roman religios? Da și nu: tema romanului ține de spiritualitate – urcușul spre mântuire.
Recenzie oferită de Prof. Mărioara Preutu
„Ce ați mai citit, în ultima vreme?” iată întrebarea pe care, și în copilărie, și la maturitate, și la senectute ne-o adresăm, în ideea ausoniană litterarum fructus dulces / roadele literaturii sunt dulci.
Între cărțile de prim raft din biblioteca mea se află „Laur”, un roman de Evgheni Vodolazkin, apărut deja în anul 2014, la prestigioasa Editură Humanitas. Capodoperă a literaturii ruse contemporane, tradus în peste 20 de limbi, bestsellerul Laur este câştigător, în Rusia, al unor importante premii și nu m-aș mira dacă ar primi chiar premiul Nobel. Am citit cartea dintr-o sorbire și o păstrez pe noptieră, deoarece trebuie recitită. Am cumpărat-o de mai multe ori, s-o ofer în dar și celor cu care mă întâlnesc la biserică, și celor despre care știu că nu au convingeri religioase.
„Laur” este un roman. Ce fel de roman? un „roman neistoric”, ne previne autorul, iar această precizare îi face pe unii cititori să răsufle ușurați, istoria fiind pentru mulți plictisitoare. Un roman religios? Da și nu: tema romanului ține de spiritualitate – urcușul spre mântuire.
Acțiunea se petrece în Rusia secolului al XV-lea, într-o intrigă complexă, ce străbate timpul şi spaţiul; autorul însuși comentează: „Sunt lucruri despre care este mai ușor să vorbești în contextul unei Rusii străvechi; despre Dumnezeu, spre exemplu. (…) După părerea mea, legăturile cu El erau mai directe pe vremuri. Mai mult decât atât, pur și simplu existau. Acum, natura acestor legături îi preocupă doar pe puțini și asta e neliniștitor. Să fi aflat noi, din Evul Mediu în-coace, vreun lucru complet nou, care să ne permită să ne relaxăm?”
Personajul principal poartă, de-a lungul celor patru părți ale narațiunii („Cartea cunoașterii”, „Cartea renunțării”, „Cartea drumului”, „Cartea liniștii”) patru nume: Arseni, copilul ce culege plante tămăduitoare împreună cu bunicul Hristofor, apoi adolescentul a cărui iubită, Ustina, moare la nașterea pruncului lor; Ustin, pelerinul a cărui singură dorință este ca, prin propriile fapte, iubita lui să dobândească mântuirea; Ambrozie, monah ce vindecă oamenii prin rugăciune; Laur, după ce se retrage în pustiu.
Termenul „vindecare” evoluează de la capacitatea stranie și uimitoare a lui Arseni de a înlătura boala fizică până la a vindeca suferința sufletească. Vindecându-i pe ceilalți, se va vindeca el însuși.
Există o bogată simbolistică a numelor. Bunicul Hristofor ne amintește o legendă hagiografică despre martirul care l-ar fi purtat pe umeri pe Iisus, copil. Arseni, un prenume rar folosit, astăzi, provine dintr-un adjectiv grecesc cu sensul de „bărbătesc, viril”; începând cu secolul XIII, Arsenie este acceptat în onomastica creștină. Ustin – Ustina derivă, probabil, de la adjectivul latin „iustus”, care înseamnă „drept, corect”. „Ambrosios” înseamnă „nemuritor”; hrana aromată a zeilor, despre care se credea că le oferea tinerețe veșnică și nemurire, „apa vie” din basme a făcut ca numele Ambrozie să intre, și el, în onomastica creștină, încă din secolul IV.
Ultimul nume al personajului dă și titlul romanului: Laur. După cum se știe, în antichitatea greco-romană, laurul era simbolul victoriei în luptă, în sport, dar și în artă. Frunțile biruitorilor erau încununate întodeauna cu coronițe din laur. Laurul era și un simbol al păcii, deoarece toate conflictele se opreau în timpul olimpiadelor și al concursurilor literare ori teatrale (Inter arma silent musae / În timpul luptelor muzele tac). Numele purtat, în final, de protagonistul romanului sugerează că viața acestuia nu se încheie, ci se prelungește în eternitate.
Dan C. Mihăilescu observa că aceste coordonate schițează doar cadrul narațiunii, pentru că, analizând temele propuse de autor, regăsim marile subiecte de meditație ale omului din orice timp. Devenirea spirituală a lui Arseni – Ustin – Ambrozie – Laur este urmărită de genialul scriitor în spiritul operelor esențiale ale literaturii ruse. Este uimitor cum Evgheni Vodolazkin a surprins esența sufletului poporului rus și, totodată, esența spiritualității creștine de oriunde.
