„Paştile” Maicii Domnului

În rânduiala liturgică, dar şi în cântările dogmatice ale slujbelor închinate Maicii Domnului se poate urmări o corespondenţă cu cele închinate Mântuitorului de la Pătimiri-le, Moartea şi Învierea Sa. Astfel, Biserica a rânduit post înainte de Praznicul Adormirii, după cum avem şi înainte de Învierea Mântuitorului.

Avem săptămâna Pătimirilor Mântuitorului, avem şi o „pătimire” a Maicii Domnului atât prin faptul că prin inima ei a trecut sabia (Luca 2, 35), pătimind alături de Fiul ei, dar şi din aceea că inima Maicii Domnului este inima întregului pământ. O inimă îndurerată pentru orice om care refuză iubirea Fiului ei. (Nicolae Cabasila, Cuvânt la preaslăvita Adormire a Preasfintei Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarea, 11)

De asemenea, dacă Biserica participă cu toată durerea la Prohodul Mântuitorului, cântând în interogaţii înlăcrimate „moartea lui Dumnezeu” ca şi cum s-ar ascunde soarele în pământ. Aidoma, împreună cu cetele apostoliceşti, prohodim şi pe „Maica Vieţii”, de data aceasta convinşi de exemplu Mântuitorului, că dacă pe El moartea nu l-a putut cuprinde, nici pe Maica Sa mormântul nu o poate ţine, după cum spune Nicolae Cabasila:

„Ea prima a ajuns conformă prin asemănare cu moartea Mântuitorului, şi de aceea s-a împărtăşit înaintea tuturor şi de înviere.”

Nu în ultimul rând, dacă la Paştile Mântuitorului Hristos prăznuim trecerea Lui din mormânt de-a dreapta Tatălui şi a omenirii de la robia păcatului la viaţa plină de har, la „Paştile” Maicii Domnului, deodată cu Adormirea ei sărbătorim şi mutarea cu trupul la cer, luată fiind pe braţele Fiului ei dumnezeiesc, după cum şi El a fost purtat o întreagă copilărie şi a fost coborât de pe cruce pe braţele Maicii Sale. Prin această mutare, Maica Domnului nu devine mântuitoarea neamului omenesc, nici comântuitoare alături de El, dar înalţă prin suirea şi virtuţile sale din partea omenirii cel mai înalt munte şi cea mai lungă scară care unesc cerul cu pământul şi pe Dumnezeu cu oamenii. Adică, Hristos este cauză a mântuirii, iar Maica Domnului este cauză asociată cu El la sfinţirea oamenilor, după cum conchide Nicolae Cabasila, lucru pe care Teofan al Niceei îl lămureşte deplin:

„ ... luând Cuvântul tot ce este al nostru, ne-a dat ce este al Său, ca şi cum El S-a făcut pentru noi om şi S-a făcut în chip asemănător cu noi părtaş al trupului şi sângelui (cf. Evrei 2, 14), aşa şi noi să ne facem pentru El dumnezei şi părtaşi ai firii Lui dumnezeieşti (2 Petru 1, 4) – să vedem însă cine s-a făcut mijlocitorul acestui schimb şi care e atelierul unei asemenea neguţătorii supranaturale? Negreşit Fecioara şi Născătoarea de Dumnezeu. Căci prin Ea Îi dăm lui Dumnezeu Cuvântul firea noastră; prin urmare, şi dumnezeirea care ni se dă în schimb ni s-a dat negreşit tot prin Ea. Fiindcă aşa cum Aceea i-a dat în chip nemijlocit lui Dumnezeu firea noastră, tot aşa şi Dumnezeu Cuvântul i-a dat în chip nemijlocit îndumnezeirea tuturor, astfel încât aşa cum Fiul lui Dumnezeu ia de la noi firea noastră prin mijlocirea Mamei Lui, aşa şi noi să primim îndumnezeirea Lui tot prin mijlocirea ei”.

(Discurs despre Preacurata şi Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, care prin multe laudă în chip diferit măreţiile Ei negrăite şi cuvenite lui Dumnezeu şi arată şi că taina întrupării lui Dumnezeu Cuvântul este o convergenţă şi o conexiune între Dumnezeu şi întreaga creaţie, lucru care este binele ultim şi cauza finală a celor ce sunt, IV, 5)

Toate rugăciunile Bisericii pun în evidenţă realitatea că nimeni nu mijloceşte la Dumnezeu pentru oameni mai mult decât Maica Domnului şi totodată, că Dumnezeu, Fiul ei, nu poate refuza nici o rugăciune care vine din partea Maicii Sale. Prin aceasta, Maica Domnului Adormită şi urcată la cer se face o Liturghie vie şi continuă oferită Arhiereului Hristos pentru răscumpărarea neamului omenesc.

Gheorghe Butuc | ortodoxiatinerilor.ro