Răstignirea, moartea și Învierea, ca sacrificiul lui Hristos, constituie actul istoric de iubire a lui Dumnezeu față de om prin Întrupare. Readucerea la comuniunea paradisiacă constituie principalul motiv al Întrupării.
În experiența contemporană, suferința, necazurile și încercările sunt văzute numai dintr-o perspectivă negativă, ca fiind ceva ce trebuie înlăturat din viața omului modern. Realitatea este că suferința poate deveni șansa întâlnirii și comuniunii cu Hristos. Mântuitorul Hristos reprezintă exemplul desăvârșit de suferință pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire. El a fost om al durerilor, îndurând din dragoste față de om pătimiri și moarte pe cruce. Creștinismul recunoaște deschis că orice persoană, devenind urmaș al lui Hristos, nu ar putea scăpa sau ieși din lumea suferinței. Realitatea și durerea suferinței sunt ceva împărtășit direct de Fiul lui Dumnezeu și de toți fii Săi prin har, deoarece creștinii nu aparțin din lume. Cu toate acestea, mântuirea trebuie câștigată în lume.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a dat dovadă permanent, prin mărturisirea Sfintei Evanghelii, de compasiune divină pentru suferința, necazurile, bolile, încercările și greutățile oamenilor contemporani, în întreaga Sa misiune de pe pământ. Vindecările bolnavilor, învierile din morți, mărturisirea învățăturii, minunile săvârșite asupra naturii, toate culminează cu acceptarea morții Sale pe cruce. Fiul lui Dumnezeu se face om asemenea nouă și rămâne om definitiv doar pentru a răscumpăra pe om din starea neputinței și durerea adusă de păcat. Această iubire este arătată pe deplin, prin faptul că ea a mers până la capăt, până la jertfă și moarte, restaurează și vindecă firea umană prin Învierea Sa, „cu moartea pe moarte călcând”, așa cum spune troparul Învierii.
Suferința lui Hristos are un aspect recapitulativ și ontologic. Cel fără de păcat a luat asupra lui suferința umană a firii stricăcioase, din iubire. Prin iubire, împărtășește izbânda biruinței Sale asupra morții, tuturor oamenilor, de la Adam și până la sfârșitul veacurilor.
Răstignirea, moartea și Învierea, ca sacrificiul lui Hristos, constituie actul istoric de iubire a lui Dumnezeu față de om prin Întrupare. Hristos este mijlocitor între om și Dumnezeu, prin faptul că are întreagă atât firea dumnezeiască, cât și firea omenească. Prin această unire, se manifestă în cel mai vădit mod iubirea lui Dumnezeu. Jertfa lui Hristos, moment de durere și suferință, este săvârșită prin liberă alegere și liberă convingere. Dumnezeu Tatăl Însuși trimite oamenilor pe unicul Fiu la moarte, pentru a reface comuniunea din care omul a decis singur să iasă din comuniunea cu El. Readucerea la comuniunea paradisiacă constituie principalul motiv al Întrupării.
În Hristos, suferința capătă un sens autentic și are direcție pedagogică spre mântuire.
Pr. Florin Georgescu
Preot misionar de caritate la Spitalul „Sfântul Spiridon” Iaşi
