Înţelegem în duminica aceasta că orice am savârşi pe pământ, orice păcat, orice răutate — există, totuşi, pocainţa. Nu întâmplător abia ultima duminică a postului a fost consacrată pocăinţei, după ce mai întâi am fost invitaţi la credinţă dreaptă, la rugăciune, la jertfă şi la asceză.
Fiecare duminică din Postul cel Mare are o consacrare anume. Astfel, dacă prima duminică — numită a Ortodoxiei — a fost închinată credinţei, cea de-a doua, a Sf. Grigorie Palama, a fost închinată rugăciunii, pentru că, acest Sfânt ne-a învăţat cea mai înaltă rugăciune — rugăciunea minţii, a inimii sau rugăciunea lui Iisus. Cea de-a treia duminica — a Sfintei Cruci — a fost închinată jertfei, pentru că ce altceva reprezintă Crucea pentru noi, dacă nu jertfa şi lupta duhovnicească. Cea de-a patra duminică, numită a Sfântului Ioan Scărarul, a fost închinată ascezei, pentru că treptele „scării” acestui Sfânt scriitor închipuie tot atâtea virtuţi pe care suntem chemaţi cu toţii să ni le agonisim prin asceză şi luptă spirituală, îndeosebi prin „post şi rugăciune”, iar duminica aceasta, a cincea, este închinată pocăinţei. Prin urmare, credinţa, rugăciunea, jertfa, asceza şi pocăinţa se constituie în tot atâtea trepte spre desăvârşire şi înviere, fiecare cu importanţa şi frumuseţea sa spirituală.
Sfânta Maria Egipteanca, pe care Biserica o prăznuieşte totdeauna în duminica a cincea a Postului Mare (dar şi în ziua de 1 aprilie) este una dintre femeile păcătoase, care s-au pocăit într-un chip exemplar şi pilduitor pentru noi toţi.
Sfânta Maria Egipteanca a fost o pustnică din deşert, care s-a pocăit după o viaţă de desfrânată. A trăit în secolul al VI-lea şi a adormit în anul 522 într-un mod vrednic de remarcat. Şi-a început viaţa ca o tânără care fuge în Alexandria, departe de părinţii ei, la vârsta de 12 ani. Acolo a trăit o viaţă de desfrânată timp de 17 ani. Însă, într-o zi a întâlnit un grup de bărbaţi care vroiau să călătorească pe mare, spre Ierusalim, ca să se închine Sfintei Cruci. Maria a mers cu ei în această călătorie, seducându-i pe rând de dragul distracţiei. Dar când grupul a ajuns la Ierusalim şi au mers la biserică, Maria a fost oprită să intre în aceasta de o forţă nevăzută. După trei încercări nereuşite, ea a rămas afară, unde a văzut o icoană a Maici Domnului. A început să se roage din toate puterile către Maica Domnului ca să îi dea voie să vadă Sfânta Cruce şi a promis că va renunţa la dorinţele lumeşti.
După această convertire a mers în deşertul Iordanului unde a început o viaţă de pustnică. A trăit timp de 17 ani doar cu trei pâini şi cu verdeţuri ale pământului, fiind chinuită de fiare sălbatice - pasiuni şi dorinţe nebuneşti. După 47 de ani de pustnicie, ea l-a întâlnit pe preotul Zosima în deşert, care a convins-o să-i povestească viaţa sa şi care a împărtăşit-o în Joia Mare. A trecut înapoi Iordanul, după ce i-a dat iarăşi întâlnire lui Zosima în acelaşi loc peste un an. După un an, Zosima a găsit trupul Mariei împreună cu un mesaj scris pe pământ care îi cerea să o înmormânteze şi îi spunea că murise imediat după Împărtăşanie, în anul anterior. Astfel Zosima, uimit, a început să sape, dar a obosit, fiind ajutat în cele din urmă de un leu.
Viaţa Sf. Maria Egipteanca este citită în Postul Mare împreună cu Canonul cel mare al Sf. Andrei Criteanul.
Înţelegem în duminica aceasta că orice am savârşi pe pământ, orice păcat, orice răutate — există, totuşi, pocainţa. Nu întâmplător abia ultima duminică a postului a fost consacrată pocăinţei, după ce mai întâi am fost invitaţi la credinţă dreaptă, la rugăciune, la jertfă şi la asceză. Aceasta pentru că, s-ar putea, credincioşi fiind şi lucrând virtuţile în „ogorul” acesta al Bisericii, să cădem şi noi uneori. Dar trebuie să fim încredinţaţi că nicio cădere a noastră nu poate alunga definitiv harul şi bunăvoinţa lui Dumnezeu de la noi.
Citiţi şi:
Viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca
Sfinți și părinți vorbesc despre Sfânta Maria Egipteanca
