Am avut o bună călăuză în familie, dar, de multe ori, nu am luat-o în seamă... Acum nu-mi mai rămâne decât să mă rog pentru ea şi să încerc, măcar de acum încolo, să-i urmez exemplul.
Au trecut zece ani de când s-a dus dincolo... Avea 93 de ani şi era la fel cum o ştiam din copilărie: acelaşi glas, aceeaşi privire... nici nu mi-am dat seama când a îmbătrânit, chiar dacă între timp ajunsesem şi eu la primul nepot, adică stră-strănepotul ei.
Era vaduvă de la 25 de ani, de la al doilea război. Rămasă singură, cu două copile şi cu grija gospodăriei şi a câm-purilor. Aceasta, până la marea expro-priere, după care i-a fost şi mai greu, Dobrogea fiind prima regiune „atacată” de comunişti în procesul de colectivi-zare. Le-a trecut pe toate cu ajutorul lui Dumnezeu! Nu ţin minte să se fi plâns vreodată de ceva. Le-a primit pe toate ca de la Domnul. Acum îmi dau seama de lucrul acesta, pentru că, tot ce ştiu eu despre tinereţea ei, de fapt, am aflat de la mama...
Bunica şi-a dus crucea văduviei până la capăt cu pace şi seninătate, departe de cele lumeşti. Singurele ei drumuri, pe care le făcea în sat, erau spre biserică, unde mă lua şi pe mine întotdeauna - mama rămânând de multe ori acasă cu cei mai mici. Aşa am învăţat şi eu drumul spre biserică, drum pe care l-am căutat apoi pe oriunde am ajuns în viaţă. Primele rugăciuni, cu ea le-am învăţat, apoi, când m-am mărit, m-a îndemnat să învăţ şi altele mai lungi, ca atunci când voi pleca la şcoală, mai departe, să le am în minte, dacă nu voi putea să scot cartea de rugaciuni... Spre bătrâneţe, grija ei cea mai mare era să ne ştie pe noi, nepoţii şi strănepoţii, la Liturghie în fiecare duminică.
Îmi amintesc că avea un program strict rugăciune, şi nu doar la anumite ore... buzele i se mişcau tot timpul. Ima-ginea pe care o am în minte cu ea este cum tricotează (pentru nepoţi) şi cum îşi mişca buzele în ritmul mâinilor. La asta ne îndemna pe toţi, dar, personal, nu am ajuns niciodată la starea ei...
Am avut o bună călăuză în familie, dar, de multe ori, nu am luat-o în seamă... Acum nu-mi mai rămâne decât să mă rog pentru ea şi să încerc, măcar de acum încolo, să-i urmez exemplul.
PS: Bunica era născută pe 25 martie, şi am vrut să scriu azi (n.r. 25 martie 2023) despre ea. Doamne, ajută!
Flora Lupa
Povestiţi-ne experienţa spirituală trăită alături de bunicii dvs., iar noi o vom face cunoscută şi altora. Așteptăm gândurile dvs. în scris, însoțite de fotografii (dacă este posibil): la biserică, pe mail (inaltareadomnului.pascani@ gmail.com) sau pe WhatsApp (0745776456).
