Prin post omul se dăruiește lui Dumnezeu, arată ca vrea să răspundă dragostei Lui. Omul renunțând la unele bunuri se jertfește, mărturisind că își dorește o existeță spirituală, o existență care să înlăture presiunea legii naturale, arată că el este stăpânul creației iar nu robul acesteia. ,,Privarea voluntară de bunurile stricăcioase ușurează imitarea viețuirii celei nestricăcioase și cultivă dorul după bunătățile Împărăției lui Dumnezeu.” Prin post omul vrea să dobândească a existentă cât mai spirituală asemenea îngerilor, el renunță încet, încet la mâncare, căci îngerii nu mănâncă fiind spirite, încearcă să nu doarmă atât cât ar vrea, pentru ca nici îngerii nu au nevoie de somn, încearcă să se roage cât mai mult, căci și îngerii pururea slavesc pe Dumnezeu, într-un cuvânt să aiba o viețuire asemenea îngerilor încă de pe pământ.
,,Tu posteşti? Bine! Dar arată-mi aceasta prin fapte: când vezi un sărac, fie-ţi milă de el; de-l vezi pe aproapele tău fericit, nu-l invidia, ţine ochii tăi în stăpânire ca să nu arunce priviri pofticioase şi neruşinate. Nu numai gura trebuie să postească, ci şi ochii tăi, şi urechile tale, şi toate mădularele trupului tău… Ochii tăi să postească neuitându-se cu poftă şi aprindere. Urechile tale să postească neascultând clevetirile şi vorbele rele asupra cuiva. Iar gura ta trebuie să postească, înfrânându-se de la vorbele rele şi de la clevetiri” Sfântul Ioan Gură de Aur
