În timpul Săptămânii Patimilor ne reamintim și retrăim ultimele zile din viața Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune și dramă lăuntrică. În această săptămână, fiecare zi are un înțeles și un mesaj foarte clar și adânc.
Începând cu seara din Duminica Floriilor, intrăm în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, când se săvârşesc Deniile, care înseamnă privegheri sau slujbe de seară (nocturne). De fapt, Deniile sunt slujbe de dimineaţă (Utrenie), care se săvârşesc în seara zilei precedente ca o formă de priveghere prelungită a zilei. Zilele de luni, marţi şi miercuri din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ne pregătesc pentru a înţelege sensul venirii Mântuitorului Hristos în lume, al pătimirii şi morţii Sale, anume acela de a birui păcatul şi moartea şi de a ne reaşeza în comuniune cu Dumnezeu.
La denia zilei de Luni, Biserica ne aduce aminte de tânărul (patriarhul) Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. El este o preînchipuire a lui Hristos, Care a fost vândut de Iuda. La fel se face amintire de pilda smochinului care a fost blestemat de Domnul, pentru a ne îndemna la pocăinţă. De aici reţinem că Dumnezeu este iubitor de oameni, dar şi Drept, şi că la Judecată El nu doar va răsplăti, ci va şi pedepsi pe cei ce nu au rodit fapte bune.
La denia zilei de Marţi, purtătorii de Dumnezeu Părinţi au rânduit ca să se facă pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim pregătiţi să ieşim în întâmpinarea Mirelui Iisus Hristos, având fapte bune, mai cu seamă milostenia.
În Miercurea Sfintelor Pătimiri, se face pomenire de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei adevărate şi al îndreptării omului păcătos. Tot miercuri, în ziua de 12 Nissan, după calendarul evreiesc, Mântuitorul a fost vândut de Iuda Iscarioteanul, pentru suma de 30 de arginţi (Matei 26, 14-15; Marcu 14, 10; Luca 22, 3-6).
Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul pătimirilor, prin vinderea Domnului. Trebuie să ştim că la această ultimă cină sau masă pe care o ia Mântuitorul cu ucenicii nu s-a mâncat azima şi nici mielul pascal, aşa cum făceau evreii, în amintirea eliberării lor din robia egipteană, ci s-a mâncat pâine dospită. De reţinut este şi faptul că Mântuitorul Iisus Hristos Îşi începe marea cuvântare recomandând iubirea, ca principiu suprem al Legii celei noi: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34-35). În rugăciunea arhierească, Mântuitorul Se roagă pentru Sine, ca Om (Ioan 17, 1-5), pentru Apostoli (v.16-19) şi pentru toţi cei care vor crede în El, deci pentru întreaga Biserică (v.20-26). Specific deniei de joi seara este citirea celor 12 Evanghelii şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii. O învăţătură care se desprinde din lectura sfintelor evanghelii este de a rămâne mereu în comuniune cu Mântuitorul prin iubire, şi prin El, cu Biserica.
În Sfânta şi Marea Vineri, după cum ne arată Triodul, se prăznuiesc „Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos... şi Crucea şi moartea pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi”. În seara aceasta cântam cu toţii Prohodul Domnului în trei stări, preoţi şi credincioşi, purtând lumânări aprinse şi întristându-ne de Pătimirile de nedescris pe care Le-a suferit Domnul „pentru noi şi pentru a noastră mântuire”. „Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn (Triod)”. Moartea Lui a dus nu numai la Învierea Lui, ci ea ne-a adus şi pe noi la viaţă (cf. Romani 5, 18).
În Sfânta şi Marea Sâmbătă, Mântuitorul nostru Iisus Hristos Se află cu trupul în mormânt, iar cu sufletul S-a pogorât la iad, pentru a izbăvi de acolo pe cei din veac adormiţi întru credinţă în El.
