Tinerii au fost şi vor rămâne stâlpii de susţinere a credinţei şi a culturii. Ei sunt misionarii zilei de mâine, chiar dacă sunt şi excepţii. Tinerii sunt cu adevărat o forţă vie a Bisericii, iar dinamismul lor în cadrul vieţii liturgice, înclin să cred că se va face simţit din ce în ce mai mult. Biserica dreptmăritoare, pornind de la porunca Mântuitorului Iisus Hristos, îşi asumă dintotdeauna o responsabilitate învăţătorească. În societatea contemporană, şi dintotdeauna, rolul Bisericii este complementar educaţiei oferite în familie şi şcoală.
Pornind de la afirmaţia din titlu, analizând şi contextul lumii contemporane, ne putem întreba astăzi:
• Care este relația dintre Biserica lui Hristos şi tineri?
• Cum percep tinerii Biserica şi cum răspund ei chemării lui Hristos?
• Ce mijloace pastorale foloseşte Biserica pentru realizarea misiunii în rândul tinerilor?
Să încercăm, în cele ce urmează, după o analiză punctuală în prealabil, să descoperim răspunsurile la aceste întrebări şi, de ce nu, în final să oferim împreună chiar soluții pentru îmbunătățirea misiunii Bisericii în rândul tinerilor.
În Eclesiastul 11,9 se afirmă: ”Bucură-te tinere de tinerețea ta, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată...”
Dacă idealul unei societăţi secularizate este numai pregătirea tineretului pentru o profesiune în viaţa socială, pentru Biserică, un tânăr, devenit prin botez membru al ei, se bucură de toate prerogativele conferite de această calitate. Ca atare, are dreptul şi obligaţia morală de a tinde spre realizarea idealului propus de Biserică, urmând învăţăturile acesteia, prezentate de la amvon de slujitorii Bisericii, pentru a lucra la „restaurarea chipului lui Dumnezeu în om”. Restaurarea se referă la luminarea minţii prin cunoaşterea voii lui Dumnezeu, la încălzirea inimii şi la determinarea voinţei spre săvârşirea faptelor bune
Din cea mai fragedă vârstă, tânărul manifestă predispoziţie spre religiozitate; la început el este capabil de trăiri religioase, dar care nu poartă încă forma unei manifestări exterioare. Ajungând la o anumită vârstă, în care se simte stăpân pe sine, trăirile religioase din această etapă pot deveni hotărâtoare pentru întreaga viaţă.
Este perioada în care tinerii îşi formează convingeri religios-morale temeinice sau pot cădea pradă multor tentaţii cu urmări negative asupra personalităţii lor. Spiritual, tânărul se preocupă de marile probleme ale vieţii şi concepe planuri pentru reforme religioase, morale, politice şi sociale. Începând de la adolescenţă, tânărul este capabil de tărie, de voinţă şi de îndreptarea acesteia spre scopuri morale - condiţie esenţială pentru formarea caracterului moral. Acum tânărul îşi formează o percepție proprie asupra lumii spirituale.
Formarea religioasă îi îndreaptă privirile spre idealul sfinţeniei, îi purifică sentimentele şi-i înnobilează sufletul conducându-l spre lumea frumosului, a binelui şi a sfinţeniei. Din momentul acesta Biserica îl poate socoti ca adevărat mădular pe care se poate baza. De la acest punct, tânărul devine element dinamic al vieţii liturgice şi o forţă vie a Bisericii.
Profesorul Spiridon Cândea, în lucrarea Apostolul tinereţii, în urmă cu peste o jumătate de veac, afirma că tinereţea este „primăvara anului şi a naturii cu toate năvalnicele ei izbucniri spre soare şi lumină, sufletul în neîncetată căutare a adevărului, a binelui şi a frumosului, nădejdea cea mai sigură a viitorului, podoaba cea mai aleasă a creştinismului, mândria tuturor neamurilor pământului”. Prin urmare, tinereţea este considerată „primăvara neamului, a Bisericii şi a vieţii”.
În paralel, însă cu acest aspect perioada tinereții poate fi considerată una critică. Este trecerea de la vârsta inocenței, a copilăriei, la vârsta maturității, vârsta fluidă, vagă, complexă şi greu de prins în formule, epoca tatonărilor şi a încercărilor nesfârşite, iar transformările şi stările fizice şi psihice experimentate acum vor influența puternic caracterul şi personalitatea adolescentului. Este vârsta întrebărilor şi a frământărilor interioare, când tânărul descoperă anumite nevoi, dar când se confruntă şi cu primele probleme, primele griji, primele capcane ale lumii în care trăieşte.
Tânărul este dezorientat, de multe ori frustrat şi complexat. Această debusolare în care se află îl determină la gesturi şi forme de exprimare necugetate şi chiar greu de înțeles pentru unii. Lipsa unei orientări venite din partea părinților, a Bisericii sau a societăţii poate fi percepută de tineri ca o formă de abandon.
* * *
De câte ori nu auzim în jurul nostru constatări moraliste de genul: „Tinerii sunt destrăbălați", „tinerii sunt iubitori de patimi", „tinerii sunt neascultători", „tinerii sunt fără frică de Dumnezeu…" Se pot reproşa multe tinerilor, dar înaintea reproşului să ne gândim de ce au ajuns aşa?
• Tinerii au nevoie de afecțiune. Mulți dintre ei pierd această afecțiune odată cu plecarea părinților în străinătate sau după despărțirea acestora. Ei trebuie să simtă că sunt iubiți, că pot fi responsabili şi utili.
• Tânărul traversează o perioadă a căutărilor profunde, a descoperirii propriei identități, pe care de multe ori nu numai ca nu o află, ci chiar o pierde.
• Tinerii au nevoie de comunicare. În majoritatea cazurilor, tinerii comunică şi relaționează cu persoane de aceeaşi vârstă, evitând o legătură strânsă cu adulții, care sunt „învechiți”, dar care în realitate îi pot ajuta să depăşească mai uşor această perioadă. Adulții pot fi demagogi, din varii motive, resping cultura tinerilor, îi marginalizează, lăsându-i pe aceştia fără sprijin. Acum, pe lângă familie, implicarea Bisericii poate avea un rol covârşitor în “îndreptarea” şi reorientarea spre adevăratele valori ale tânărului.
• Tânărul are nevoie de un sistem de valori în care să se regăsească. Tinerii „înoată” prin mlaştini ce nu permit înaintare spre liman, iar orizontul lor se pare multora încă neclar, confuz şi tot mai îndepartat. Un fel de neîncredere în viitor, de inacțiune şi de derută spirituală îşi face loc în sufletul tot mai multor tineri.
• Lipsa de încredere în sine îi determină pe mulți să accepte presiunile şi influențele din jur. Astfel anumite elemente din cultura tinerilor pot avea un impact negativ: muzica, vestimentația, limbajul specific, mass-media.
• Tinerii au nevoie de experiență spirituală, pe care o pot descoperi în Biserică. Biserica vine cu un bagaj spiritual şi cultural - Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi, întreaga literatură duhovnicească, o înţelepciune ziditoare de suflet, de conştiinţe - rod al experienţei ecleziale, de viaţă, zidind viaţa omului.
În general, adulții ignoră toate aceste nevoi ale tinerilor, lasându-i pradă unor tentații ucigătoare de trup şi suflet. De ce ne mirăm când vedem tineri stăpâniți de patima alcoolului, dependenți de droguri, împătimiți după TV şi internet etc.? O parte din vină trebuie să ne-o asumăm şi noi, adulții...
Biserica trebuie să fie locul în care să ne regăsim libertatea, sinceritatea, siguranţa, compasiunea
Vom vedea în continuare unele probleme legate de influența negativă pe care o pot avea televiziunea, o serie de substanțe chimice, precum şi modul de viață (obişnuit) al tinerilor de astăzi.
• Drogurile. Media de vârstă a consumatorilor frecvenți a ajuns la 17-19 ani. Sunt 35.000 de consumatori în România (24.000 de consumatori numai în Bucuresti). Prima țigară de marijuana este fumată în jurul vârstei de 14 ani. Rata deceselor în rândul consumatorilor creşte galopant cu aproximativ 25% pe an. Numai 2.000 de persoane au cerut asistență pentru dezintoxicare. (statistică din 2008)
• Alcoolul adolescentin. În urma unui studiu din anul 2006 s-a constatat că 82 % dintre liceeni obişnuiesc să bea numai la ocazii în timp ce 1,7 % s-au declarat ca fiind consumatori zilnici. Doar 2,4 % dintre subiecți au afirmat că în familia lor nu se consumă niciodată alcool, în timp ce 5,8 % apreciază că acesta este consumat zilnic. Motivele care au stat la baza consumului de alcool au fost în principal curiozitatea (47 %) şi plăcerea (42%).
• Fumatul. 64% dintre tinerii sub 16 ani fumează înregistrându-se o creştere de 11% față anul 1999 simultan cu scăderea vârstei de debut a fumatului: 32% dintre elevi au fumat prima țigară înainte de 14 ani (studiu ESPAD 2004).Dintre elevii de clasa a IX-a 57,1% fumează; doar 33,3% dintre băieți şi 49,1% dintre fete au reuşit să rămână departe de tutun până la 16 ani (studiu ESPAD 1999).
• Sexualitatea, naşterea şi avortul. O altă problemă dominantă în viaţa tinerilor, de rezolvarea căreia depinde echilibrul şi integritatea persoanei pe parcursul întregii vieţi, o reprezintă sexualitatea. Cele mai comode atitudini din partea adulţilor, referitor la un astfel de subiect, sunt fie evitarea unei abordări explicite, fie recurgerea la interdicţii sau sfaturi deloc agreate de către tineri, deci sortite din start eşecului.
În 2009, s-au înregistrat în Romania 28.328 de naşteri la adolescente. Cu această cifră ne plasăm într-un top al țărilor UE doar în urma Marii Britanii (Societatea de Educație Contraceptivă si Sexuală). Şi în privința avorturilor la adolescente, România se află pe primul loc. În 2009 s-au înregistrat 16.656 întreruperi de sarcină legale la adolescente, ceea ce înseamnă aproximativ 11% din totalul avorturilor. Sarcina este şi principala cauză a decesului la tinerele femei între 14 si 18 ani din întreaga lume, din cauza complicațiilor la naştere şi a avorturilor ilegale sau nesigure. (Societatea de Educație Contraceptivă si Sexuală)
• Mass-media şi internetul. Deşi dependenţa de internet nu este recunoscută oficial ca un diagnostic medical, unul dintre simptomele acesteia este timpul mare alocat jocurilor pe calculator, care afectează capacitatea de a lua decizii în viaţa de zi cu zi. Studiile arătă că până la 17,95% dintre adolescenţi sunt dependenţi de internet, numărul acestora fiind mai mare în ţările din Est, comparativ cu cel din cele occidentale. sindromul neurologic al deficitului de atenţie (ADHD) este asociat dependenţei de internet în rândul copiilor.
Consumul excesiv de progame TV, lipsa de moralitate afişată în Media, importul unor aşa-zise sărbători occidentale (Valentine’s Day, Halloween etc.) induc un comportament imoral, vulnerabil şi oscilant, uneori chiar anti-social.
• Comportamentul anti-social. Delicvența juvenilă. Prin difuzarea scenelor de violență , mass-media este considerată alături de consumul de alcool şi droguri, un factor de risc în manifestarea violenței. Unii adolescenți îşi însuşesc astfel un mod de a trăi, considerâd violența un mijloc de supraviețuire.
• Un alt aspect prezent este invazia neopagână. Pornind de la hinduism astăzi s-a dezvoltat în rândul tineretului, un curent extrem de periculos în frunte cu „New Age” (Era nouă). Acesta propovăduieşte o nouă atitudine față de cele spirituale, cinstirea lui Lucifer, promovează S.F.-ul, ocultismul. De asemenea iau amploare şi la noi practicile meditației transcedentale (yoga, sahagha-yoga, ş.a).
Trăim probabil, din mai multe puncte de vedere, în cea mai complexă şi dificilă perioadă a istoriei Bisericii. Dacă în lume trebuie să ne ferim mereu şi să ne păzim imaginea, Biserica trebuie să fie locul în care să ne regăsim libertatea, sinceritatea, siguranţa, compasiunea, în care să descoperim bucuria vieții în Hristos. Într-o societate aglomerată şi sufocantă, tânărul simte nevoia să se apare prin izolare, ajungând să fugă de comuniune. Observăm că tinerii acordă o mare importanţă Bisericii, cultului, dar în acelaşi timp observăm un paradox: au încredere în Biserică, dar nu participă la slujbe în Biserică. Sfântul Ciprian al Cartaginei, unul din sfinţii părinţi ai Bisericii din secolul al III-lea, a spus: „cel care nu are Biserica drept mamă, nu-L are nici pe Dumnezeu drept Tată.”
Tinerii au nevoie de catehizare
De ce nu sunt mai mulți tineri în biserică?! Şi pentru că părinții lor nu au fost în biserică atunci când erau tineri. Securitatea comunistă interzisese în mod special catehizarea tinerilor. Absența tinerilor din viaţa activă a Bisericii este datorată şi altor cauze cum ar fi: migraţia, dezinteresul, libertinajul, alunecarea spre alte extreme.
Motive invocate de tineri pentru neparticiparea la Sfânta Liturghie:
• Slujba Liturghiei este plictisitoare şi foarte lungă. Când nu întelegi ce se întâmplă e greu să găseşti motivația de a participa la slujbă. Plictiseala vine şi din neînțelegerea slujbei, a limbajului liturgic. Până la urmă acest argument este rodul lipsei de catehizare. Când există înțelegere, cunoaştere şi dragoste pentru Dumnezeu, participarea nu mai este efort supraomenesc.
• În week-end e prilej de somn până mai spre prânz, e mai mult timp liber de care ar dori să profite. Alții, invocâd acelaşi motiv, recunosc că-i vorba aici de comoditate, de lene (ar putea merge la Biserică, dar nu o fac). Până la urmă şi aici e vorba de plictiseală, de necunoaşterea lucrurilor care țin de credință, de neînțelegerea slujbei, de lipsa catehizării.
• Un serios şi sincer argument adus de tineri este acela că în familiile lor nu s-a făcut educație religioasă, că nu-i îndeamnă şi nu-i îndrumă nimeni din cei de-acasă că nu au fost obişnuiți cu slujba de mici. Parinții nu sunt modele concrete în acest sens. Cu adevărat aceasta este o problemă, însă nu de nerezolvat. S-a vorbit de multe ori despre colaborarea dintre toți factorii educaționali responsabili: Şcoala, Familia, Biserica. Mult mai uşor se poate discuta cu cel care are o bază religioasă încă de acasă.
• Deseori am auzit cu toții spunându-se: "Acum îmi trăiesc viața, voi merge la bătrânețe la biserică" sau "toate imi merg bine, de ce să merg la biserică?" Există si explicația cum că reuşita în viață se datorează doar efortului personal; aceştia consideră, de altfel, că scopul Sfintei Liturghii constă în cererile de reuşită, iar cei prezenți acolo sunt oameni slabi. Mantuitorului Hristos are cuvânt către cei ce se încred doar în forțele proprii: fără Mine nu puteți face nimic (Ioan 15, 5). Deci din nou superficialitate şi necunoaştere.
Cuvântul cheie: CATEHIZARE
Tinerii au nevoie de catehizare. O catehizare venită din partea Bisericii prin slujitorii ei.
De multe ori se crede că tinerii nu sunt pregătiţi să înţeleagă ceea ce înseamnă să fii creştin, că ei receptează viaţa creştină ca fiind mai degrabă plină de interdicţii decât o adevărată libertate, mai mult ca fiind un stil de viaţă depăşit de istorie şi de civilizaţie decât împlinirea menirii omului pe pământ. Chiar dacă ei nu au capacitatea de a percepe şi de a înţelege toate acestea, totuşi conştientizează că în Biserică sălăşluieşte adevărata viaţă. Tineretul este segmentul cu cea mai mare forţă în societate, ce poate fi canalizat în folosul Bisericii, fiind parte integrantă din Biserică. În drumul lor au nevoie de dragostea noastră, de preţuirea noastră, de ajutorul nostru. Ei au nevoie să ştie şi să simtă că Dumnezeu îi vrea alături, îi iubeşte, îi aşteaptă în biserică oricând , iar aceasta se vede şi se poate simţi cel mai adesea din partea celor ce îi iubesc.
Iubirea este certificatul cu care se intră în inima omului şi cheia prin care sufletul se deschide şi devine atent la ceea ce noi vrem să-i oferim. Povăţuirile Bisericii, învăţăturile părinţilor şi ale profesorilor pot aduce multe roade în viaţa tinerilor dacă sunt făcute cu devotament. Biserica îi vrea alături, îi cheamă mereu pentru a fi martori şi mărturisitori în viaţa liturgică. Oricât de mult ar fi tinerii de îndepărtaţi de Dumnezeu şi de Biserică şi indiferent cât de mult nesocotesc ei toate aceste lucruri preţioase, nu trebuie să renunţăm la ideea de a-i aduce în Biserică şi de a-i face activi în viaţa acesteia.
Constatăm cu bucurie faptul că tinerii foarte adesea, calcă pragul bisericii fie şi numai pentru unele probleme majore cum ar fi: nu am loc de muncă, am picat la examen, mama mea este bolnavă, tata ne-a părăsit, nu am cu ce trăi etc. Au problemele lor şi totuşi e un semn bun faptul că intră în biserică şi cer sfatul preotului. De aici ne dăm seama că oricât de mult sunt judecaţi după îmbrăcăminte sau după lungimea părului, totuşi în interiorul lor există un sâmbure de credintă şi nădejde.
Ce mijloace deține Biserica pentru a veni în întâmpinarea nevoilor tinerilor de azi? Iată câteva răspunsuri:
• Influența pedagogică a Bisericii poate fi deosebit de importantă.
• Biserica învaţă: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi” (Ieş. 20,12). Este singura poruncă căreia îi urmează şi făgăduinţa: „ca să-ţi fie bine”. În acelaşi timp Apostolul Pavel îndeamnă: ”Şi voi, părinţilor, creşteţi copiii voştri în învăţătura şi frica de Domnul” (Efes. 6,4). Îndemnul Bisericii nu este deci unul contradictoriu, de alternativă, Biserica presupune constant aportul familiei, şcolii cât şi comunităţii. Ea are menirea să completeze, să cizeleze, să desăvârşească, ţintind spre o formare – dezvoltare armonioasă a personalităţii umane.
• Biserica vine apoi cu un bagaj cultural - Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi, întreaga literatură duhovnicească -, o înţelepciune ziditoare de suflet.
• Totodată, Biserica vine spre noi cu un ritm liturgic, alcătuit din Sfintele Slujbe şi Sfintele Taine. Toate destinate formării în noi unui simţ spiritual, duhovnicesc, estetic.
• Ora de Religie în şcoală, această lucrare informativ-formativă, reprezintă apoi o adevărată oportunitate în vederea formării unui caracter moral, dar şi aprofundării adevărului revelat. La acest nivel, Biserica are un mandat divin de a fi implicată, cu toată responsabilitatea, căci „pe unii i-a pus Dumnezeu învăţători”(I Co. 12,28) spre zidirea Bisericii.
• Prin lucrarea socială, filantropică, Biserica - în colaborare cu credincioşii -, contribuie încă decisiv la realizarea stării de comunicare, cunoaştere, comuniune – în comunitate. Contribuie la scăderea individualismului societăţii contemporane.
• Vrednică de menţionat, nu în cele din urmă, este activitatea tipografică a Bisericii. Cărţi de zidire sufletească, ediţii ale Sfintei Scripturi, cărţi de rugăciune, cultură teologică şi universală, cărţi de slujbă văd lumina tiparului necontenit încât, pe bună dreptate, Petre Ţuţea afirma: „Religia - în toate dimensiunile ei, transformă poporul român într-o masă de oameni culţi”.
Care este scopul final al misiunii Bisericii în rândul tinerilor?
• Formarea şi perfectarea a două componente de bază: sufletul si trupul.
• Formarea caracterului şi a personalității desăvârşite.
• Receptarea şi păstrarea nealterată a valorilor de credință, a adevărurilor teologice, dar şi a unor valori profane.
• Completarea operei educative începute de părinți.
• Dezvoltarea virtuții iubirii, iubire care nu este îndreptată numai spre prieten ci şi spre duşman. Dragostea creştină trebuie să fie naturală, firească, să fie deplină, să fie puternică , lucrătoare , să nu fie abstractă ci convertită în fapte de milostenie.
• Dezvoltarea personalității sub toate aspectele sale.
Câteva exemple de activități cu tinerii
• Întâlniri săptămânale pentru catehizare, pentru rugăciune, sau alte activități cu caracter spiritual;
• Post şi împărtăşirea tinerilor în Postul Mare;
• Activități culturale (cerc de literatură, cerc de pictură, teatru, fotografie etc.)
• Activități sportive şi de ecologizare;
• Organizarea de pelerinaje, excursii în aer liber, marcarea unor trasee turistice;
• Seară de film (filme artistice, tematice, documentare), urmată de discuții pa baza celor vizionate;
• Antrenarea în concursuri pe teme religioase, jocuri, alte activități recreative;
• Organizarea de conferințe cu invitați, cu abordarea unor teme de interes comun;
• Implicarea în activități de vountariat (ajutorarea bătrânilor, a tinerilor cu nevoi speciale, spitale, grădinițe etc.);
• Rugăciunea de seară şi de dimineață în timpul vacanțelor;
• Formarea unui cor pentru răspunsurile la Sf. Liturghie, concerte de colinde sau alte cântări bisericeşti;
Preotul trebuie să se roage mult pentru tinerii pe care îi păstoreşte şi să le dea un exemplu bun. În cadrul activităţii sale pastorale cu adolescenţii şi nu numai, preotul ar fi bine să organizeze excursii şi pelerinaje anuale, un site de Internet sau o revistă, un campionat de şah sau chiar de tenis de masă, cu premii, dacă Biserica are resursele necesare, să-i angreneze într-un cor, să organizeze cursuri de dansuri populare, cursuri pentru dezvoltarea personalităţii sau pentru voluntari, să-i ajute să-şi aleagă o profesiune potrivită, să dea, dacă este necesar, sfaturi directe la problemele de viaţă sexuală, să-i ajute pe unii studenţi cu bani, să-i angreneze în acţiuni caritative, ştiut fiind faptul că întotdeauna contactul cu suferinţa semenului a sensibilizat mult sufletele, să realizeze cateheze-răspuns la întrebările pe care le pun tinerii, să le dăruiască cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti sau a Naşterii Domnului cărţi religioase, lăsându-l astfel pe Dumnezeu să lucreze cum ştie taina lui Hristos şi chemarea Sa în inimile lor. Toate aceste programe sau activități cu tinerii trebuie să conducă la Hristos, prin rugăciune, prin Liturghie, prin împărtăşanie. Dacă tinerii nu învață să se roage, orice efort poate fi în zadar.
Ar fi bine, de asemenea, să existe întâlniri lunare între preotul paroh şi profesorul sau profesorii de religie care activează în şcoala din perimetrul parohiei sale pentru a se identifica astfel problemele existente, a-l impulsiona pe profesor şi a stabili împreună strategii pastorale pe termen scurt şi mediu.
Educația pe care o exercită preotul este atat implicită, prin întregul său comportament din biserica şi din afara ei, cât şi explicită, prin aceea că el a devenit profesor, predând efectiv în ora de religie, întărind astfel legătura dintre şcoală şi Biserică. Ca profesor, preotul trebuie să posede temenice cunoştințe psihologice şi pedagogice, trebuie să fie apropiat şi iubitor de copii şi tineri.
Preotul are de jucat rolul unui ghid spiritual, care nu poate fi înlocuit de părinți sau profesori. Atitudinea sa trebuie să fie una de înțelegere şi bunăvoință nu de maltratare a sufletelor. Educația religioasă nu este o simplă meserie pe care o poate îndeplini oricine, ci constitue o însuşire care se dobândeşte cu efort şi credință exemplară. Pesonalitatea preotului îşi lasă direct amprenta asupra profilului spiritual al copilului sau tânărului. El îşi asumă această misiune de călăuză spirituală, de luminator şi sfătuitor al sufletelor plăpânde de copii.
În calitate de duhovnic preotul devine părtaşul neliniştilor, îndoielilor şi problemelor tinerilor cu care vine în contact. Ţine de tactul său pastoral, dar şi psihologic să înlăture din sufletele lor toată răutatea, îndoaiala şi mulțimea de nelinişti şi să-i conducă în urcuşul duhovnicesc spre înălțarea lor spirituală.
Preotul îi atrage pe tineri nu atât prin demnitatea pe care o are sau ca persoană centrală a cultului divin, ci prin firea, atitudinile şi vorbele lui din afara serviciului divin. Pe drum, la şcoală, la magazin sau la casele enoriaşilor preotul trebuie să le acorde atenţie şi să-şi consume câteva minute cu copiii sau cu tinerii, evident în amabilităţi şi glume, măcar pentru a-i face atenţi pe copii la bunătatea şi la intenţiile lui pozitive.
Tinerii au fost şi vor rămâne stâlpii de susţinere a credinţei şi a culturii. Ei sunt misionarii zilei de mâine, chiar dacă sunt şi excepţii. Tinerii sunt cu adevărat o forţă vie a Bisericii, iar dinamismul lor în cadrul vieţii liturgice, înclin să cred că se va face simţit din ce în ce mai mult.
Biserica dreptmăritoare, pornind de la porunca Mântuitorului Iisus Hristos, îşi asumă dintotdeauna o responsabilitate învăţătorească. În societatea contemporană, şi dintotdeauna, rolul Bisericii este complementar educaţiei oferite în familie şi şcoală.
Ce facem cu aceşti tineri? Ce facem pentru ei?
Ce le oferim în schimb atunci când le cerem să se deconecteze pentru câteva momente de la internet, să-şi neglijeze un pic gaşca, prietena ori maşina sau pur şi simplu să ne acorde timp pentru a le spune ceva?
În primul rând trebuie să le acordăm atenţie şi timp. Adolescenţii trebuie căutaţi şi provocaţi la dialog, la o formă de deschidere şi de comunicare. Această comunicare dintre preot şi adolescent devine eficientă doar când este recunoscută existenţa acesteia, deoarece numai atunci pastoraţia noastră devine un dialog.
De obicei tinerii nu sunt pregătiţi pentru discuţii duhovniceşti. Ei ştiu şi simt că au nevoie să fie conduşi, însă la fel de instinctual simt şi resping cam tot ce se împotriveşte firii, psihologiei şi exigenţelor personale şi în special constrângerile de orice fel. Mai mult decât atât, ei sunt obişnuiţi cu o delimitare un pic abuzivă între generaţii, precum şi cu faptul că atenţia preotului este focalizată asupra „maturilor”, a celor de vârstă medie sau a bătrânilor.
Tinerii în parohie trebuie căutaţi cu insistenţă, ascultaţi, provocaţi direct, cu curaj şi surprinşi, chiar prin abordarea unor probleme acute, nu doar ale lor ci şi ale întregii societăţi: dragoste, libertate, viaţă şi moarte, sex, curaj, distracţii, educaţie, prietenie, depersonalizarea prin mijloacele de comunicare în masă, descifrarea păcatelor adolescenţei.
Trebuie să vedem, în cadrul unor întâlniri personale provocate de preotul paroh, ce probleme au, ce-i frământă, ce le place, la ce sunt sensibili, cum se distrează, ce gânduri le secondează acţiunile.Este bine, în cele din urmă, să le explicăm că trebuie să trăiască cu picioarele pe pământ, să fie realişti.
De reținut, însă, că nu se poate realiza educație religioasă prin mijloace de mână forte , prin obligare, prin supunere. Pentru lucrul cu tinerii avem nevoie de o motivație puternică, de dăruire, de puțină jertfă. Drumul tânărului spre libertate este calea prin care îi este posibil să-l intalneasca pe Dumnezeu. Fără Dumnezeu tânărul nu va ajunge la desăvârşirea sa. Ceremoniile religioase adună tinerii la un loc, le creaza sentimentul unei apartenențe, îi solidarizează şi îi întăreşte într-un mod specific. Toți devin egali şi se simt solidari. Sentimentul religios nu mai este o trăire personală , singulară, ci se difuzează înspre ceilalți.
Cine se îngrijeşte de tinerii din parohia lui, se îngrijeşte de fapt de viitorul bisericii lui. Să nu uităm nici faptul că după ce terminăm predica sau ceea ce avem să le spunem tinerilor, îi lăsăm în compania altor predicatori (televizor, calculator, internet, yoghini, radio-casetofoane, DVD-uri, prieteni, comercianţi etc.) adesea mult mai iscusiţi, mai inteligenţi, mai insistenţi şi mai convingători decât noi în ceea ce spun sau urmăresc.
De subliniat, în concluzie patru dimensiuni fundamentale ale pastoraţiei tinerilor, întrucât aceasta:
• se adresează tinerilor
• se realizează împreună cu tinerii
• se realizează de către tineri
• se realizează pentru tineri.
Să încercăm, aşadar, să intensificăm misiunea noastră în rândul tinerilor prin activităţi diverse dedicate lor, să-i apropiem mai mult de Biserică prin dragostea pe care le-o arătăm, să-i înţelegem şi să-i acceptăm aşa cum sunt ei, cu calităţi şi cu defecte, să-i determinăm să vină la biserică din plăcere, nu doar din obligaţie, să-i ajutăm să descopere în Biserică un spaţiu viu şi primitor, un spaţiu al dragostei, al liniştii, al libertăţii, al speranţei şi al bucuriei trăite în Hristos !
Tineretul nu reprezintă doar viitorul, ci ei contează în prezent.
Foto credit: Facebook / Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova
Bibliografie
- Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMO, Bucureşti, 2008
- ÎPS Daniel, Tinerii, viitorul spiritual al României, „Candela Moldovei”, 3-4, 1999, p. 9
- Pr. Ionel – Constantin Maloş, Pastoraţia, între întrebările tinerilor şi răspunsul Bisericii, pe http://www.crainou.ro/
- Prof. Constantin Cucoş, Educaţia religioasă. Repere teoretice şi metodice, Iaşi, Editura Polirom, 1999.
- Pr. Prof. Ion Buga, Pastorala – calea preotului, Bucureşti, Editura Sf. Gheorghe Vechi, 1999.
- Centrul pentru Studii de Teologie Aplicată al Mitropoliei Olteniei, Tinerii şi Biserica în zilele noastre, Ed. Mitropoliei Olteniei
- Virgiliu Gheorghe, Nicoleta Criveanu, Andrei Drăgulinescu, Efectele micului ecran asupra minţii copilului, Ed. Prodromos – Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi copilului, 2007.
- Mitrop. Emilianos Timiadis, Preot, Parohie, Înnoire – Noţiuni şi orientări pentru teologia şi practică pastorală, (Traducere de Paul Brusanowski ), Bucureşti, Editura Sophia, 2001.
- Pr. Prof. Dr. Valer Bel, Misiune, parohie, pastoraţie, Ed. Arhiepiscopiei Clujului – Renaşterea, Cluj
- Maica Magdalena, Cum să comunicăm copiilor credinţa noastră. Convorbiri, reflecţii şi alte sfaturi, Ed. Deisis, Sibiu, 2002.
