Putem rosti sau scrie multe cuvinte despre rugăciune, însă cel mai important aspect este modul cum ne raportăm noi la relaţia personală cu Dumnezeu. Cât de mult preţuim rugăciunea, cât de des ne plecăm genunchii în faţa icoanei Mântuitorului Iisus Hristos sau când am participat ultima dată la o Sfântă Liturghie în biserică?
Patriarhia Română a proclamat anul 2022 ca „an omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”. Într-o lume cuprinsă de grabă, de nelinişte şi de frământări, captivată de tehnologie şi animată de atracţia jocurilor video, mai poate îndeplini oare creştinul o rânduială de rugăciune? Mai găseşte tânărul de astăzi timp necesar pentru plecarea genunchilor înaintea lui Dumnezeu? Mai vorbim cu Dumnezeu?
Ce este rugăciunea?
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) spunea că „rugăciunea este începutul oricărui bine şi pricina mântuirii şi a vieţii veşnice”. Într-adevăr, Sfinții Părinți au numit rugăciunea „împărăteasa virtuților”, căci ea atrage și celelalte virtuți. Cea mai cunoscută „definiţie” este însă cea formulată de Evagrie Ponticul († 399): „Rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu”. Ea este aşadar convorbirea omului cu Dumnezeu. Prin rugăciune noi ne adresăm în mod direct lui Tatălui Ceresc, Îl slăvim, Îi mulţumim pentru darurile primite sau Îi cerem ajutorul atunci când suntem în impas. La rândul Său, Domnul primește toate cererile noastre, oricât de mici și de neînsemnate ar fi acestea. Iar când stăm în faţa lui Dumnezeu cu inimă rugătoare şi cu gând curat „tot ce este mic devine mare, toate cele nedesăvârșite devin desăvârșite și orice rugăciune se va împlini”, afirmă Sfântul Ioan Maximovici († 1966). Însă pe cât este rugăciunea de înaltă, pe atât de multă nevoință cere.
Cum să ne rugăm?
În primul rând, să ne rugăm cu evlavie, fără gânduri străine, cu smerenie, şi încredere în ajutorul lui Dumnezeu. La acestea, Părintele Nicodim Măndiţă († 1975) mai adaugă supunerea şi lăsarea în voia lui Dumnezeu. Aşa ne-a învăţat Mântuitorul, zicând: „Facă-se voia Ta” (Matei 6, 10). Aşa ne-a dat El exemplu când S-a rugat Tatălui Ceresc, în ajunul Pătimirilor Sale, zicând: „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine acest pahar; însă nu precum voiesc Eu, ci precum voieşti Tu” (Matei 26, 39; Luca 22, 42).
Dar nu numai sufletul trebuie să ia parte la rugăciune, ci şi trupul. De aceea, rugăciunea va fi însoţită şi de câteva gesturi şi mişcări specifice: îngenuncherea, metaniile, închinarea şi semnul Sfintei Cruci. În gestul liturgic se reflectă credinţa ca şi în rugăciune. Sfântul Ioan Scărarul († 649) ne confirmă: „Celor care n-au dobândit adevărata rugăciune a inimii le ajută mult silirea în rugăciunea trupească, adică ridicarea mâinilor, lovirea pieptului, privirea curată spre cer, zgomotul suspinelor, plecarea necontenită a genunchilor.”
În ce loc putem să ne rugăm?
În ce priveşte locul unde trebuie să facem rugăciunea, este de ştiut că, pentru cel ce se roagă bine, orice loc este potrivit. Mântuitorul Se ruga în templu şi în sinagogă, în loc pustiu şi în munţi, în foişor şi în grădina Măslinilor, pe cruce şi în alte locuri. Dumnezeu primeşte să I se vorbească în orice loc (Fapte 17, 24), după cum aminteşte Mântuitorul femeii samarinence (Ioan 4, 23). Deci ne putem ruga oriunde.
Este însă şi un loc special, dedicat rugăciunii, biserica sau Casa lui Dumnezeu: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema” (Matei 21, 13). Rugăciunile făcute în biserică, în loc sfinţit, au mai multă putere şi sunt negreşit mai bine primite, fiindcă aici nu suntem singuri şi se împlineşte astfel făgăduinţa Mântuitorului: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20).
Modelul Suprem în privinţa rugăciunii ni-L dă Mântuitorul Iisus Hristos, Care ne-a adresat şi îndemnul „Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită" (Matei 26, 41)”. Pe lângă folosul duhovnicesc al rugăciunii, Sfinţii Părinţi vorbesc şi despre rolul terapeutic al ei. Rugăciunea produce în suflet calm, linişte interioară, armonie, o putere mai mare de a suporta încercările vieţii, sărăcia, boala, calomnia şi moartea. Echilibrul cauzat de rugăciune devine un puternic ajutor terapeutic pentru omul bolnav...
Când am vorbit ultima oară cu Dumnezeu?
Putem rosti sau scrie multe cuvinte despre rugăciune, însă cel mai important aspect este modul cum ne raportăm noi, la relaţia personală cu Dumnezeu. Cât de mult preţuim rugăciunea, cât de des ne plecăm genunchii în faţa icoanei Mântuitorului Iisus Hristos sau când am participat ultima dată la o Sfântă Liturghie în biserică? Cu siguranţă, fiecare dintre noi îşi poate oferi un răspuns sincer la aceste întrebări, iar mai apoi, să încerce să-şi îmbunătăţească propria viaţă duhovnicească prin sporirea în rugăciune, prin apropierea de Dumnezeu, prin lucrarea faptelor bune şi prin practicarea virtuţilor.
Să facem din rugăciune un modus vivendi (mod de existenţă), virtutea noastră cea mai scumpă, ştiind că „precum cel mai de preţ dintre toate simţurile este vederea, aşa cea mai dumnezeiască dintre toate virtuţile este rugăciunea” (Sfântul Evagrie Ponticul).
Pr. Marius Ionuţ Tabarcea
