Rubrica „Bine de știut” va răspunde, pe parcursul a 52 de ediții, unor întrebări frecvente despre credința ortodoxă și despre aspectele practice ale vieții religioase, oferind explicații clare, accesibile și bine fundamentate. Vom folosi ca surse principale Sfânta Scriptură, Catehismul ortodox, Liturghierul și Tipicul, precum şi scrieri ale Sfinților Părinți (în special Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Nicolae Cabasila, Sfântul Simeon al Tesalonicului și alții).
Tămâia este unul dintre cele mai vechi și mai expresive elemente ale cultului creștin. Folosită în timpul slujbelor, ea răspândește o mireasmă plăcută și învăluie biserica într-o atmosferă de solemnitate și rugăciune. Însă tămâia nu este doar un element de înfrumusețare a slujbei, ci un simbol bogat în semnificații duhovnicești.
În primul rând, tămâia simbolizează rugăciunea care se înalță către Dumnezeu. Așa cum fumul ei se ridică spre cer, tot astfel rugăciunile credincioșilor se înalță către Creator, purtând înaintea Lui cererile, mulțumirile și nădejdile lor.
În timpul Sfintei Liturghii și al celorlalte slujbe, preotul tămâiază Sfântul Altar, icoanele și credincioșii. Acest gest poartă o semnificație profundă: cinstirea lui Dumnezeu și a celor sfinte, dar și recunoașterea demnității fiecărei persoane, creată după chipul lui Dumnezeu.
Tămâierea icoanelor exprimă cinstirea adusă lui Hristos, Maicii Domnului și sfinților reprezentați în ele. Tămâierea credincioșilor amintește că fiecare om este chemat la sfințenie și la comuniune cu Dumnezeu.
În Sfânta Scriptură, tămâia este asociată cu rugăciunea și cu slujirea adusă lui Dumnezeu. În Vechiul Testament, ea era folosită în cultul de la Templu, iar în Noul Testament, darul tămâiei adus Pruncului Iisus de către magi mărturisește cinstirea și adorarea Lui.
Pentru creștinul ortodox, tămâia este și un îndemn la curățirea vieții lăuntrice. Așa cum mireasma ei umple biserica, tot astfel suntem chemați să răspândim în jurul nostru mireasma faptelor bune, a iubirii și a păcii.
Tămâia nu are o putere magică și nu înlocuiește rugăciunea. Valoarea ei stă în semnificația liturgică și duhovnicească pe care Biserica i-o atribuie.
„Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfa de seară.” (Psalmul 140, 2)
Înțelepciunea Sfinților Părinți
„Tămâie Îți aducem Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună-mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh.” (Rugăciunea de binecuvântare a tămâiei)
• Tămâia simbolizează rugăciunea care se înalță către Dumnezeu.
• Tămâierea exprimă cinstirea lui Dumnezeu, a icoanelor și a credincioșilor.
• Mireasma tămâiei ne amintește de chemarea la o viață curată și plină de fapte bune.
• Tămâia este un simbol liturgic, nu un obiect cu puteri magice.
• Rugăciunea și viața trăită în credință dau sens gesturilor noastre liturgice.
Așa cum mireasma tămâiei umple biserica, reușesc și eu să răspândesc în jurul meu mireasma iubirii, a bunătății și a păcii lui Hristos?
M.T.
